Comuna Valea Mare, Ungheni, a fost constituită în anul 1998, în cadrul reformei teritorial-administrative, întrunind satele Valea Mare, Morenii Vechi, Morenii Noi, Buzduganii de Sus, Buzduganii de Jos. În anul 2001, odată cu revenirea la vechea structură administrativă, din componența comunei a fost scos satul Morenii Noi.
Geografic, teritoriul comunei Valea Mare se află situat în partea de sud-est a Câmpiei Moldovei, la interferenţa acesteia cu Podişul Central Moldovenesc, numit altădată şi Podişul Sarmatic. Din subunităţile respectivei structuri geografice face parte Câmpia Colinară a Prutului Mijlociu, care se aşterne pe ambele părţi ale râului Prut, de la nord spre sud, încadrând partea de vest a raionului Ungheni şi de est a judeţului Iaşi.
În partea de răsărit, spaţiul respectiv se învecinează cu lanţul de înălţimi ale Basarabiei Centrale, dominat de piscul Bălăneşti, raionul Nisporeni (429 m altitudine), de unde, spre râul Prut, coboară o serie de câmpii uniforme, despărţite prin văi larg deschise, tăiate în podiş de eroziunea apelor curgătoare de-a lungul multor milenii.
Prin centrul regiunii, din măduva munţilor Carpaţi spre Dunăre, îşi duce apele râul Prut. Pe ambele părţi ale fluviului se aşterne Lunca sau Depresiunea Prutului Mijlociu. Mai îngustă pe malul de răsărit (la Valea Mare ea atinge între 2 – 2,5 km lăţime), mai lată pe partea opusă, dealurile care o străjuiesc conferă acesteia aspectul unui uluc. La Valea Mare Lunca Prutului concreşte lent cu pitoreasca Vale a Prutului, un spaţiu geografic larg, care desparte Podişul Bârladului şi Covurluiului de Podişul Bâcului şi Cogâlnicului, formând aşa-zisa Depresiune de Contact, adică un spaţiu de interferenţă dintre condiţiile de câmpie, de deal şi pădure, ceea ce a făcut zona deosebit de favorabilă vieţii umane din timpuri străvechi.
În aspect geografic restrâns, teritoriul comunei Valea Mare face parte dintr-un mare platou colinar al Văii Prutului Mijlociu, configuraţia căruia este bine individualizată printr-un uluc care pornește din curbura de dealuri a Basarabiei Centrale. Despărţirea sa de înălţimile respective se face prin această largă depresiune, numită Valea Mare, orientată nord-sud-vest, care începe din dreptul satelor Alexeevca şi Unţeşti. Coboară apoi spre râul Prut pe la Floriţoaia, întâlnind în cale văile: Ileana, Cornu, Grozasca şi Mănica. Deoarece are o lungime apreciabilă, de circa 20 km, localnicii i-au zis Valea Mare.
În partea de sud-est platoul în cauză este mărginit de depresiunea Valea Mare. Dinspre nord, de cea a râului Delia, iar dinspre est de râul Prut, având forma unui vast paralelogram.
În coborârea sa spre râul Prut, platoul este întretăiat, în direcţia est-vest, de trei văi largi: Rezina (la Ungheni), Băileşti şi Ileana, ceea ce face ca în direcţia respectivă platoul să se ramifice în tot atâtea părţi. La capătul de sud-vest şi vest a secţiunii centrale sunt aşezate vetrele satelor Buzduganii de Jos şi Valea Mare.
În ceea ce priveşte satul Morenii Vechi, acesta este amplasat pe partea nordică a platoului vecin, la gura văii Șicovăț, structură generată de aceleaşi înălţimi ale Basarabiei Centrale şi care, în apropiere de râul Prut, constituie limita sud-vestică a amintitei depresiuni, numită Gura Văii Mari .
Hidrografia comunei este constituită din patru artere acvatice : Valea Mare, Şicovăţ, Ileana şi, evident, fluviul Prut.
Prutul, la Valea Mare, constituie limita de vest a comunei pe o lungime de aproximativ 6 km, pe partea dreaptă a sa aflându-se comunele limitrofe din România, Țuțora și Prisăcani.
Fluviul intră în comună de la marginea de sud a orașului Ungheni, la Dănuțeni, și iese, în aval, la intrarea pe teritoriul satului vecin Costuleni.
De-a lungul existenței sale, în dreptul satului Valea Mare, râul și-a schimbat cursul, pendulând, ba la est, ba la vest, iar vechea albie a format așa-zisele prutețe, care, pe timpul revărsărilor abundente, sunt umplute cu apă și pește. Consecințele unor semenea revărsări sunt apariția iazului Bolota, lac vechi în partea de sud a satului Valea Mare, amintit în documentele secolului al XVII-lea. Lacul face parte din ecosistemul Prutului și întotdeauna a avut o faună naturală bogată, servind, mai ales, ca sursă de alimenție cu pește pentru păsări și pentru localnici. Altitudinea râului Prut în dreptul satului Valea Mare este de doar 30 m față de nivelul mării.
După fluviul Prut, că mărime, urmează afluientul său, râulețul Valea Mare. Astăzi acesta este cartat pe hărți greșit Varșava. Numele său adevărat este Valea Mare, așa cum apare menționat de Dimitrie Cantemir la începutul secolului al XVIII-lea, precum și pe alte numeroase hărți vechi. Râulețul își are numele de la valea prin care-și duce apele spre râul Prut, măsurând circa 20 de km și fiind menționată în documentele vechi încă la 1446.
În calea sa, pe partea stângă, în dreptul satului Morenii Vechi, Valea Mare primește aplele râuleţului Şicovăţ. Acesta curge din măduva dealului Brătuleni, de sub poalele pădurii Cantea, urmându-și cursul est-vest-nord, străbătând cătunul cu același nume și satul Morenii Vechi de la sud spre nord-vest.
Șicovăț este un nume de sorginte slavă, înseamnând în română izvor. Apele acestuia, deși scad în verile secetoase, totuși nu seacă nicodată. Apa sa este limpede și dacă localnicii s-ar îngriji de curățenia râulețului, acesta le-ar fi ce-a mai bună sursă de apă potabilă.
Mai jos, spre albia Prutului, la intrarea în satul Valea Mare, în regiunea vetrei vechi a satului, dinspre nord-est, pe partea dreaptă, râulețul Valea Mare primește apele râuleţului Ileana. Acesta izvorăște din Valea Grozasca, iar la Buzduganii de Sus se alimentează din izvoarele Văii lui Pricopie, formând aici un iaz, singurul rămas funcțional astăzi pe teritoriul comunei.
La limita de nord a comunei, coborând din dealul Rezina, curge râulețul Băilești. Acesta are o lungime de circa 7 km, curgând în direcția sud-vest-nord-vest și se varsă în albia Prutului, la Dănuțeni. În valea cu același nume, la circa 3-4 km de la vărsarea în Prut, acesta face un lac artifcial, folosit drept crescătorie de pește, din care cauză cursul care urmează spre râul Prut este tot timpul uscat
Debitul tuturor acestor râulețe este foarte sărac, sursa principală de aprovizionare cu apă fiind topirea zăpezilor iarna, iar vara ploile, motiv pentru care starea lor hidrologică este variabilă, ajungând de la revărsări ameninţătoare pe timpul ploilor abundente, la secare completă în verile toride. Tocmai deaceea, în trecut, pe cursul acestora, în amonte, oamenii au ridicat zăgazuri, construind lacuri de acumulare, menite să asigure echilibrul de umiditate în zonă. Un asemenea iaz a existat și în satul Morenii Vechi, dar a fost uscat în deceniul şapte al secolului trecut.
Vegetaţia comunei se caracterizează prin suprafeţe cu aluvionări, acoperite de vegetaţie specifică, constituită din păşuni, întinse terenuri agricole şi vii.
Până în deceniul nouă al secolului trecut aici a existat una dintre cele mai mari livezi din Europa, care a servint, în egală măsură, baraj în calea puternicilor vânturi de iarnă, dar şi ca sursă de poluare a mediului ambiant, din cauza excesului de chimicale folosite la întreţinerea sa. A fost defrişată la mijlocul ultimului deceniu al veacului trecut, iar în ultimii ani se atestă o intensificare a eroziunii solului pe timp de vânt și furtuni, îndeosebi primăvara devreme, fapt ce impune în fața autorităților publice locale problema plantării unor fâșii de protecție.
În ceea ce priveşte vietăţile, identificăm: mistreţul, căprioara, iepurele, vulpea, bursucul şi numeroase specii de păsări. În trecut, pe imașul satului Morenii Vechi a fost numeros țestarul, care actualmente a dispărut definitiv, fiind exterminat de om.
Pădurile au avut altădată o întindere mare aici, fapt pentru care geografii includeau locul în zona de codru. Începând cu jumătatea a doua a cecolului al XIX-lea însă acestea au fost tăiate masiv, astăzi din ele rămânând doar o fâşie forestieră întinsă dea lungul malului Prutului pe o suprafață de 8.122 km², fiind plantată în vechime pentru stăvilirea eroziunii malului fluviului. Speciile de arboiri care o alcătuiesc sunt: stejarul, arţarul, plopul, carpănul, frasinul, salcia, salcâmul, mărul sălbatec, jugastrul, cornul ş.a. La Țuțora, numită și Pădurea Panului, predomină plopul și salcia, iar la Valea Mare plopul, frasinul și, desigur, stejarul. Judecând după vârsta arborilor de stejar, care cresc aici în număr relativ mare și sunt adevărate monumente ale naturii locului, putem spune că pădurea în cauză are o vechime de circa 3-4 secole.
Solul comunei este din cel mai fertil din Moldova în genere, structura sa fiind dominată de un strat de ciornoziom, grosimea căruia atenge pe alocuri 1-1,5 m. Pantele văilor sunt alcătuite din soluri argiloase, iar unele mici platouri conţin depozite de nisip.
Clima este temperată, cu mici caracteristici depresionare provocate de culuarul Văii Prutului și a Văii Mari. Precipitaţiile anuale au valori de aproximativ 550-600 mm, iar temperaturile medii oscilează între 8°–9°. Vânturile bat predominant dinspre NV şi NE, dar şi dinspre SE şi E, accentuând influenţa maselor de aer continentale.
Altitudinea comunei faţă de nivelul mării este de 64 m. Latitudinea de 47° 8′ 7 N., iar longitudinea 27° 51′ 39 E.
Din punct de vedere istoric, teritoriul de astăzi al comunei Valea Mare este așezat pe moșiile unor foste localități mai vechi, atestate documentar în secolele XV-XVII.
Ce-a dintâi, Țuțora, cea mai veche, este amintită inițial ca vamă domnească la Prut, la 5 aprilie 1448, apoi reședință domnească de vară, târg, centru administrativ de ocol și loc de crâncene războaie ale evului mediu. Pe aici, în Evul Mediu trecea una din cele mai importante căi comerciale a Țării Moldovei și Europei de Est – Marele Drum Comercial Tătăresc, devenit ulterior Moldovenesc, care unea porturile Mării Negre cu cele ale Mării Baltice.
Moșia Țuțorei era situată în partea de nord-vest a actualei comune. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe suprafața acesteia s-a constituit moșia mănăstirească Oprișani, zisă și Buzdugana, după care, la începutul secolului XX, aici au fost așezați coloniști ucraineni din regiunea Hotinului, astfel fiind repopulat satul Buzduganii Vachi (de Sus) și întemeiat Buzduganii Noi (de Jos) în 1908.
Satul Moreni, exista deja în anii 1605-1606, iar numele l-a avut, probabil, de la un Moreanul, hatman al oastei domnitorului Gheorghe Ștefan, sau, poate, de la ocupația de bază pe care au avut-o localnicii în vechime – morăritul.
Pe timpul domnitorului Moise Movilă (1605-1606), o bucată din partea de nord a moșiei Moreniului, numită seliștea Dăieni, a fost ruptă și inclusă în moșia vecină Ursăști.
Fostul sat, Ursăști, este atestat documentar la 26 noiembrie 1644, ca proprietate domnească a lui Vasile Vodă Lupul, dar ca și Morenii exista deja la 1606.
Toate aceste localități s-au constituit inițial pe malul drept al Prutului, având moșii întinse, care începeau din râul Jijia și se întindeau sub formă de fâșii dreptunghiulare spre răsărit, trecând apa Prutului, ajungând tocmai sub pădurea Florițoaiei și culmea dealului Brătulenilor.
Și vetrele acestora (casele), până la 1812, când Moldova dintre Prut și Nistru a fost anexată de Imperiul Rus, au fost situate pe partea dreaptă a râului.
Satele s-au intemeiat pe pământ domnesc, iar începâd cu secolul al XVIII-lea, Moreniul și Oprișanii au devenit proprietăți mănăstirești, a Sfântului Mormânt și Vatoped, iar Țuțora și Ursăștii au intrat în categoria satelor moșierești.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, moșiile Dăieni și Ursăști au fost unite într-o singură proprietate cu numele Valea Mare. Pentru prima oară faptul este consemnat clar în anul 1847, apoi în 1859 și 1861, și se pare că motiv a servit dorința noilor proprietari (grecii P. Gusti și Diogenidi ) de a simplifica lucrurile, prin comasarea juridică a celor două proprietăți într-o singură entitate economică. Prin această măsură s-a urmărit evitarea pe viitor a unor conflicte și probleme de hotar cu moșia vecină Moreni, care apăreau frecvent, din cauza că în trecut siliștea Dăieni a fost parte din moșia satului Moreni. Motiv pentru care a fost ales numele Valea Mare a servit așezarea geografică a satului la gura Văii Mari, precum și a râulețului cu același nume.
Astfel, la începutul secolului al XIX-lea, după 1812, pe partea de nord a râulețului Valea Mare, la confluiența acestuia cu pârâul Ileana, a fost inființată o nouă entitate socială și economică – satul Valea Mare.
La recensământul din 1816, primul efectuat de ruși în Basarabia, a fost consemnată doar odaia Ursăști (Valea Mare), cu 8 gospodării și vreo 30 de locuitori.
Abia în anul 1859, a fost înregistrat, din nou, doar satul déjà Valea Mare, cu locuitori, țărani, veniți din județul Chișinău, în special din satul Peticeni (azi raionul Călărași. Familii: Butnaru, Ureche, Vacari (Cernacovschi), Manoli, Cojocari, Varvaruc, Melnic, Anton, Gulca, Șpac, Toloacă, Cebotari, Morari, Carauș), toate familii tinere (cel mult 54 de ani), fapt ce denotă că așezarea acestora în sat era de dată recentă.
Pământul pe care-l lucrau aceșyia constituia proprietatea moșierilor Panaiot și Nicolae Gusti, care ofereau țăranilor, în posesie vremelnică, în temeiul ”Contractului Normal”, 2-3 desetine fiecărei familii. Abia în cadrul reformei agrare din 1868 aceștia au fost împroprietăriți de Gusti cu câte 8 desetine de pământ, devenind astfel țărani lotași (nadelnici) și locuitori stabili ai satului.
Aceleași procese s-au derulat și în celelalte sate: Moreni și Buzdugani.
Oprișanii (Buzduganii Vechi azi Buzduganii de Sus) până la așezarea aici a ucrainenilor, a fost sat de moldoveni, aflat în proprietatea marelui boier moldovean Costache Balș. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea latifundiarul s-a ruinat, iar vinderea moșiei de către fiul său i-a făcut pe locuitori să părăsească așezarea toți până la unul.
În aspect administrativ, de la origini și până la 1812, localitățile în cauză au fost parte componentă a ținutului Iași. Ținutul, la rândul său, era împărțit pe ocoale, precursoarele comunelor de astăzi. La 1611, aceste sate, cu excepția Moreniului, erau parte din ocolul Țuțora.
Când apar datele primelor recensământe, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, vedem satele Moreni, Țuțora Veche, Oprișani și Ursăști organizate în ocolul Braniștii.
În anul 1830, ocoalele moldovenești au fost înlocuite cu modelul rusesc de voloste (plasă).
Conform acestei organizări teritoriale și administrative a județelor, satele în cauză au fost încadrate în plasa (volostea) Vulpești.
În anul 1875, centrul de plasă din satul Vulpești a fost transferat la Ungheni.
După 1918, această structură, cu mici excepții, a fost păstrată, toate satele având primării separate și administrație proprie.
Când au venit sovieticii, în anul 1940, printr-o hotărâre de guvern din 26 august, au creat structuri administrative noi – sovietele sătești, în care au comasat mai multe localități. Pentru prima oară satului Valea Mare i-a fost atribuit statutul de centru comunal, cu satele Valea Mare, Buzduganii de Sus și Buzduganii de Jos. Satul Morenii Vechi a fost inclus în sovietul sătesc Morenii Noi. Această situație s-a păstrat pe toată durta existenței URSS, prelungindu-se, chiar, până la reforma teritorial-administrativă din anul 1998, când satul Valea Mare a devenit centru comunal, iar pe lângă cele două sate Buzdugani, în componența sa au mai fost incluse satele Morenii Vechi și Morenii Noi. În 2001, satul Morenii Noi a fost scos din componența comunei Valea Mare, devenind sat-comună.
Și din punct de vedere economic, localitățile actuale ale comunei Valea Mare totdeauna au constituit un organism unitar, având caracteristici naturale, trăsături și potențial economic identic.
Neîndoielnic, din vechime, îndeletnicirea principală a locuitorilor a fost agricultura, creșterea vitelor, morăritul și comerțul, ultima ocupație fiind încurajată și de aflarea în apropiere a capitalei țării, orașul Iași, a târgului Țuțora însuși, dar și de trecerea pe aici a importantului Drum Comercial Moldovenesc.
Apogeul dezvoltării economice a comunei l-a constituit înființarea și existența aici a gospodăriei agricole (sovhozul) ”Prut” între anii 1961-1992, condusă de I. Ciachir. Gospodăria întrunea 3600 ha de plantații multianuale – vii și una din cele mai mari și intensive livezi din fosta URSS. Aici se produceau anual 5000 tone de cereale, 35 000 tone de fructe, 3000 tone lapte, 400 tone de carne.
În 1992-1995 gospodăria s-a desființat, fiind implementat programul ”Pământ”, în cadrul căruia foștii angajați au fost împroprietăriți cu câte 1,4 ha pământ. Unii au preferat să lucreze individual, alții s-au organizat în Societatea Comercială Prog-Agroter (din 1999).
Astăzi pe teritoriul comunei activează circa 30 de SRL, cu un potențial economic modest (cu excepția SC Prog-Agroter), fapt care se reflectă în starea problematică a bugetului comunal.
În domeniul instruirii și educației, în comună funcționează două gimnazii (în satul Valea Mare și Buzduganii de Sus), cu un număr de (?) elevi. Deasemenea, aici activează 3 grădinițe cu o capacitate de (?) copii. De la an la an, din cauza scăderii natalității și a migrației numărul copiilor se află în scădere, fapt ce a impus, în 2010, închiderea gimnaziului din satul Morenii Vechi. Ulterior aceeași soartă a avut și gimnaziul din Buzduganii de Sus, dar acesta a fost redeschis în 2018.
Pe plan cultural, comuna Valea Mare dispune de un potențial de infrastructură acceptabil: o casă de cultură și 2 cămine culturale. Acestea însă au un randament de funcționare foarte scăzut, fapt ce cauzează o adevărată criză culturală în sânul comunității.
În aspect confesional, majoritatea locuitorilor sunt de religie ortodăxă, cea mai veche biserică de acest rit fiind construită în anul 1937-1938 în satul Morenii Vechi. În anii de la urmă au fost edificate alte două parohii ortodoxe: una în satul Buzduganii de Jos (2010 ?), alta în Valea Mare (2018).
În satele Valea Mare și Buzduganii de Sus există, încă din anii 60 ai secolului XX, două comunități creștine de baptiști. Membrii acestora alcătuiesc circa 0,01% din numărul locuitorilor comunei. Conviețuirea dintre ortodocși și baptiști este pașnică, fapt ce relevă caracterul tolerant al locuitorilor comunei.
Tabloul general actual al populației comunei este, totuși, unul neunitar și pestriț, situație care s-a creat de-a lungul vremii, prin modul de constituire a comunităților în cauză, cu populație venită de preturindeni. Este o trăsătură care se răsfrânge direct asupra mentalității, coeziunii și unității locuitorilor. Acest fapt complică și periclitează direct dezvoltarea și prosperarea comunei, capacitatea de soluționare a numeroase probleme care apar în fața autorității publice locale și, în final, lipsește comuna de beneficii și prosperitate.
